Deschis Marți-Duminică 10-17 | Închis Luni și sărbători legale |
Deschis acum
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează sâmbătă, 2 noiembrie 2019, începând cu ora 13.00, vernisajul expoziţiei de textile de interior „Grindare, păretare, scoarţe. Poveşti ţesute”.
Prin acest demers expozițional, specialiștii își propun să valorifice bogatul patrimoniu al Muzeului Etnografic al Moldovei, dar şi să celebreze măiestria femeilor de altădată, care şi-au ţesut poveştile cu multă migală, dovedind un simţ artistic deosebit, o intuiţie uimitoare în combinarea culorilor, ridicând ţesutul la rang de artă.
O parte din cele 67 de exponate sunt covoare de zestre, pe unele dintre ele s-au cununat mirii în biserică, pe altele şi-au luat iertăciune de la părinţi, atunci când au plecat din casa părintească. Unele păretare au fost ţesute pentru punţi (poduri), pe care să treacă sufletul mai lesne spre lumea cealaltă, motiv pentru care ziua Moşilor de toamnă, Moşii de Sumedru (Sân’Dumitru) a fost aleasă ca zi de vernisare a acestei expoziții.
Expoziția poate fi vizitată cu biletul aferent Muzeului Etnografic al Moldovei (12 lei, preț întreg/ 6 lei pentru pensionari/ 3 lei pentru elevi și studenți/ gratuit pentru elevii sub 18 ani, în vacanțele școlare) sau, separat, cu biletul pentru expoziții temporare (8 lei/ 4 lei/ 2 lei).
Vă aşteptăm cu drag!