Deschis Marți-Duminică 10-17 | Închis Luni și sărbători legale |
Deschis acum
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 23 iulie – 8 august 2019, la Palatul Culturii din Iași, expoziția „Revelație”, reunind 56 de lucrări semnate de Magdalena Rădulescu și provenind atât din colecția privată a domnului Cătălin Casperschi, cât și din colecția Muzeului de Artă Iași.
Descrisă drept cea mai frumoasă artistă a avangardei interbelice, Magdalena Rădulescu (n. 1902, Râmnicu Vâlcea – d. 1983, Paris – Franța) este una dintre puţinele creatoare care a reuşit să infuzeze cultura occidentală cu elemente ce ţin de ancestralitatea spaţiul românesc.
După o lungă perioadă de absenţă şi uitare instituţională, creația Magdalenei Rădulescu poate fi acum redescoperită postum, graţie colecţionarului Cătălin Casperschi şi al Muzeului de Artă Iaşi, într-o selecție care justifică titlul expoziției, „Revelaţie”. „Fiecare lucrare codifică un semn, reţinut sau exuberant, dar întotdeauna dinamic, ce trimite la un dialog atemporal, între spirit şi materie, între lirismul lăuntric, nostalgic şi forţa cromatică ce animă privitorul şi îl atrage în arena realismului magic”, afirmă criticul de artă dr. Maria Bilaşevschi, care va prezenta expoziția, la vernisajul de la Palatul Culturii, alături de curatorul Mihail Voicu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă.
Vernisajul va avea loc marți, 23 iulie 2019, ora 17.00, în spațiile Muzeului de Artă.
Vă așteptăm cu drag!